1879-1948

     Fiul „chinezului” din Mănăştur (Mănăştiur, jud. Timiş), (Valea Begheiului), a urmat şcoala primară în satul natal, cursurile secundare la liceul maghiar din Lugoj şi la liceul românesc din Braşov, terminîndu-l în 1899. Bacalaureat la Braşov (1900). În 1901 intră la Politehnica din Budapesta dar din 1902 urmează cursurile facultăţii de drept trecând examenul de doctorat în 1907. Din 1909, este avocat la Făget. Deputat sinodal de Caransebeş şi de Sibiu. În 1919, 1922 şi 1927, deputat şi secretar al Camerei. A publicat, începând din 1902, o serie de articole, cronici, culegeri de folclor şi poezii în grai bănăţean în ziarul Drapelul (Lugoj), Poporul român (Budapesta), Convorbiri literare (Bucureşti), Timişana (Lugoj), Banatul (Timişoara), Semenicui (Lugoj) şi în Calendarul Poporului Român (Budapesta). Primul volum i-a apărut în 1908 la Budapesta (sau în 1902 la Timişoara?), ediţia II-a în Bucureşti, în 1921 (la editura Cartea Românească, 96 pagini), cu titlul „Bănatu-i fruncea. Versuri în grai bănăţenesc”, cuprinzînd 28 de poezii în grai bănăţean. Poeziile lui au un caracter mai pregnant bănăţean decât ale lui Victor Vlad Delamarina; ele redau vorbirea vie a ţăranilor din jurul Făgetului şi mentalitatea, paorilor” faţă de modernizarea vieţii, fiind foarte populare în Banat.La 19 august 1921 apărea sub coordonarea avocatului Aurel Hădan primul număr al publicaţiei „Gazeta Făgetului”, într-o perioadă de puternice transformări prin care trecea societatea românească după realizarea idealului naţional. An de an s-au organizat la Făget conferinţe şi prelegeri, concursuri corale şi reprezentaţii literare, muzicale şi teatrale, s-au comemorat evenimentele cu adevărat glorioase din istoria neamului. Această intensă trăire spirituală nu era posibilă fără contribuţia uneori decisivă a unor oameni de cultură sau sprijinitori ai culturii: Dionisie Păscuţiu (1825 – ?), Traian Unipan (1863 – 1905), Sebastian Olariu (1858 – 1948), Dănilă Iliţiescu (1885 – 1958), Traian Vuia (1872 – 1950), George Gârda (1879 – 1948), Victor Feneşiu (1890 – 1952), Bujor Iancu (1924 – 1965), Iulia Simu (1900 – 1974). Contribuţii remarcabile la menţinerea unui climat autentic au avut şi alţi făgeţeni sau oameni de cultură ce şi-au legat numele de realităţile Făgetului: preotul cărturar din Sinteşti, Partenie Gruescu, publicistul Ioan Clopoţel, ce a funcţionat ca învăţător în Făget, prozatorul Sorin Titel, preotul poet şi publicist Nicolae Roman, poetul Traian Iancu, dascălii Axente Braşovan, Vasile Colceag, etc.Această bogată activitate culturală ce i-a conferit Făgetului un loc aparte în peisajul spiritual bănăţean a fost întreruptă de instaurarea regimului de dictatură comunistă. În ciuda presiunilor politice şi ideologice de a impune false sărbători şi manifestări culturale,  puternica tradiţie spirituală n-a putut fi distrusă. După anii 1960 renasc o serie de instituţii culturale, se diversifică formele de manifestare artistică, se reevaluează tradiţia culturală, Făgetul redevenind spaţiul de referinţă al spiritualităţii bănăţene. Se vor organiza la Făget spectacole de poezie şi muzică, simpozioane ştiiţifice sau comemorative cu participarea unor mari personalităţi ale stiinţei şi culturii româneşti, mese rotunde, dezbateri, lansări şi prezentări de cărţi ale făgeţenilor sau ale unor scriitori bănăţeni consacraţi, editări de caiete literar-artistice ale Cenaclului „George Gârda”. Formaţiile artistice făgeţene vor fi distinse cu numeroase premii sau trimise să reprezinte folclorul românesc dincolo de graniţele ţării.

1986-1960

    Baritonul Titus Olariu (născut la Făget în 6 ianuarie 1896) a fost o personalitate muzicală exponenţială (alături de tenorul Traian Grozăvescu) a teatrului liric bănăţean şi naţional. Tatăl său, preotul Sebastian Olariu, era protopop în localitatea Făget, cu ascendenţă preoţească în comunele hunedorene Burjuc şi Gurasada. Pe linie maternă se înrudea cu dr. George Popovici (ilustru protopop şi istoric bănăţean, membru corespondent al Academiei Române) şi dr. Iosif Popovici (doctor în filologie clasică al Universităţii din Viena, cu o specializare în fonetica experimentală la „Sorbona”, strălucit slavist, profesor la Universităţile din Budapesta, Viena şi Cluj, unde a fondat catedra de fonetică experimentală), ambii fiind fraţii mamei sale, Ana Popovici, originari din comuna timişeană Cliciova. Fratele său, Caius Olariu, va activa după Unire ca secretar administrativ şi artistic al Operei Române din Cluj, fiind autorul unei monumentale monografii a instituţiei lirice clujene (OLARIU [1954) şi coautor al unei monografii dedicate lui Traian Grozăvescu (SBÎRCEA – OLARIU 1957). Sora sa, Aurora, se va căsători cu avocatul şi poetul dialectal George Gârda.

1890-1952

Între personalităţile care au mărturisit credinţa în Dumnezeu cu preţul vieţii s-a aflat şi Victor Feneşiu (1890-1952), personalitate a Banatului, participant la actul Unirii din 1918. Suferinţele din închisorile prin care a tre­cut au dus la moartea lui în lagărul de la Valea Neagră.

     Născut într-o familie cu sentimente profund na­­ţionale şi cu respect pentru valorile neamu­lui şi pentru Biserică, Victor Feneşiu a venit pe lume în Făget (judeţul Timiş). După absolvirea cursu­ri­lor primare în localitatea natală, a studiat la Şcoa­la Comercială Superioară din Timişoara, tinereţea fiindu-i marcată de participarea cu însufleţire la miş­ca­rea politică naţională din Banat, dar şi la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Între 1933-1937 a fost ales senator de Se­verin, ca dovadă a preţuirii de care se bucura.

    S-a de­dicat cu multă râvnă susţinerii materiale a mul­tor biserici şi asociaţii cultu­rale şi comerciale din Timiş.

   Istoricul Dumitru Tomoni scrie în monografia Fă­ge­tului că Feneşiu a obţinut finanţare şi a participat cu bani proprii la renovarea şi dotarea corespunzătoare a 12 biserici ortodoxe şi oficii parohiale, 10 primării, precum şi a 19 şcoli din Făget şi împrejurimi. Din convingere creştină a contribuit financiar şi la ridicarea Crucii de pe Muntele Mic dedicată eroilor bănăţeni căzuţi în lupta pentru reîntregire.

   Ales în 1946 deputat din partea Partidului Naţional Liberal, a contribuit cu şi mai mare zel la moderniza­rea instituţiilor din locurile natale, considerând că „bi­se­rica este un suport esenţial în propăşirea ţării şi buna înţelegere între oameni” („Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române).

    Autorităţile comuniste au sesizat că un om ca Feneşiu poate fi un pericol pentru sistemul ateu, astfel încât la 4 martie 1948 l-au arestat, cu vina de „crimă de sabotaj la adresa statului”. Eliberat după un an şi şase luni, a fost supravegheat şi ameninţat mereu, apoi a fost arestat din nou la 15 august 1952, trimis la Timişoara, iar de acolo la Canal.
     O mărturie zguduitoare din „lagărul groazei”, cum mai era numit lagărul de la Valea Neagră, a de­pus Mihai Capotescu, în articolul „Convoiul morţii”: „Era târziu în noapte când la porţile lagărului au sosit primele maşini din care au început a coborî, mai mult îmbrânciţi şi înjuraţi, sprijiniţi în ciomege şi cârje nişte bătrâni încovoiaţi de povara anilor pe care îi duceau în spate. Erau toţi uzi şi murdari pe hainele pe care le purtau pe ei, de-abia târându-se prin noroi.

    Călăii îi mânau din urmă, fără nici o milă, ca pe nişte animale, ţipând şi înjurând, lovindu-i pe unde ni­me­reau. (…) Am întâlnit în acest convoi mulţi oa­meni care făcuseră parte din elita intelectualităţii bănăţene şi care ne-au condus oraşele cu cinste şi demnitate în Ba­nat. Am întâlnit aici pe fostul primar al oraşului Timi­şoara, dr Băran, pe senatorul Victor Feneşiu din Fă­get şi încă mulţi alţii. (…) Mulţi dintre ei s-au îm­bolnăvit şi nu au mai apucat să-şi mai vadă fami­lia. Dr Bălu din Reşiţa a murit în aceste locuri groaznice. Se­na­torul Feneşiu din Făget a murit în braţele noastre”.

   Trupul lui a fost îngropat în cimitirul satului Valea Neagră, după cum se menţionează într-o scrisoare din 1953 trimisă de preotul Constantin Dobrişoiu către familia Feneşiu: „Într-adevăr, din cercetările făcute de mine reiese că decedatul Victor Feneşiu se găseşte înmormântat în cimitirul comunei noastre. A încetat din viaţă la data de 30.XII.1952 şi a fost înmormântat la data de 3.I.1953. Cauza morţii este cancer sto­macal”.

 Mai departe, preotul asigura familia că deţinuţilor îngropaţi acolo le făcea el o slujbă mai târziu şi le punea o cruce la căpătâi, dar că uneori erau aduşi mai mulţi odată şi nu mai ştia cu precizie dacă erau puse corect crucile. Dar Dumnezeu, care nu trece nimic cu vederea, ştie cu siguranţă şi suferinţele acestui martir al Său, iar sufletul lui străluceşte în veşnicia fericită, ne­maiavând atâta importanţă unde îi este trupul îngropat.